Apartamentul Fracti – îl renovezi după bunul plac –
Avem plăcerea să vă prezentăm o proprietate bine compartimentată, apartamentul Fracti, situat în cartierul Rahova, mai exact calea Rahovei nr. 303.
Zona în care este amplasată este plină de magazine (Lidl, Mega Image) și restaurante/cafenele. Aproape sunt parcurile Donici, Satelit și Sebastian unde vă puteți plimba sau juca împreună cu membrii familiei dumneavoastră dar și alte spații de recreere mai mici.
Mijloacele de transport în comun sunt tramvaie și autobuze pe calea Rahovei iar accesul către centrul orașului este facil ca și către celelalte zone.
Imobilul a fost construit în anul 1982 având un regim de înălțime p+10 cu o structură de beton și cu o arhitectură plăcută. Menționăm că blocul este reabilitat termic.
Apartamentul propus se află la etajul 2, acesta este decomandat, bucătăria este închisă, compartimentarea este una deosebită, funcțională și aparte acestei perioade, cu o suprafața utilă de 51 mp utili, cu balcon ajungând la 55 mp. Vedere este pe față iar ca punct cardinal avem vestul.
În momentul în care pășești înăuntru intri într-un hol mare, așa cum vă place, unde avem loc pentru un cuier și pantofar. Din hol avem acces în partea stângă către dormitor și grupul sanitar, înainte avem bucătăria iar în partea dreaptă livingul.
Hai să începem cu livingul.
Livingul are o suprafață generoasă în care ai loc să te desfășori, 18 mp. Aici putem pune o canapea cu o măsuță de cafea, un scaun tip balansoar însoțit de un lampadar, un birou unde poți lucra de acasă, o comodă pe care să așezăm televizorul dar acestea sunt doar câteva idei. De aici avem acces și către balconul de 4 mp ce poate servi ca loc de relaxare sau depozitare.
Hai să ne mutăm în bucătărie!
Este încăpătoare, 9 mp. Ce poți face într-o bucătărie de 9 mp? Destule. Să nu uităm că avem și o debara în care putem depozita lucruri.
Continuăm cu dormitorul!
Are 11 mp, poți pune cu ușurință un pat pentru două persoane, două noptiere și un dulap.
Grupul sanitar acum!
Grupul sanitar are 4 mp, aerisirea este pe coloană iar mașina de spălat poate încăpea și ea aici (dacă nu o vrei aici își găsește cu ușurintă locul în sas).
Pe hol mai avem o debara ce poate deservi ca dressing.
Proprietatea este ideală pentru un tânăr sau un cuplu care își dorește un acasă pe care să îl renoveze după bunul plac.
Sperăm ca am stârnit interesul dumneavoastră pentru a veni la vizionare și de a vă convinge de avantajele acestei proprietăți, în rest lăsăm pozele atașate să vorbească de la sine.
Florea Matei – 0726299017 –
Weber Marian Robert – 0767820023 –
Living:





Bucătărie:



Dormitor:




Grup sanitar și balcon:


Hol:



Bloc:

